Dinamo, deși învinsă în ultimele două partide din campionat, 2-0 acasă cu Farul și 2-1 pe Arena Națională cu FCSB, abordează partida cu FC Hermannstadt din etapa 29 a sezonului regular cu moralul la cote maxime.
Egalul celor de la Sepsi de vineri, 28 februarie, 1-1 cu CFR Cluj, a însemnat revenirea lui Dinamo în play-off Ligii 1, o realizare pe care probabil nimeni n-ar fi anticipat-o acum un an.. Sigur, „câinii” au participat în play-off-ul din liga secundă în sezonul reconstrucției, 2022-2023, dar nu putem pune la calcul acest aspect.
Ultima oară când echipa noastră atingea această fază a competiției în primul eșalon, în 2017, coincide, surprinzător sau nu, și cu ultima tresărire pentru titlu a unui club cu 18 în palmares, pe foaie, că fizic nu prea știm unde sunt trofeele, dar asta este altă discuție.
Chiar și așa, cu „sacii în căruță”, istoria ne obligă. Astfel, întâlnim luni un adversar clasat fix la jumătate, pe locul 8, o echipă care s-a trezit prea târziu și care ar fi putut, cu mai multă constanță, să bată la ușa play-off-ului.
FC Hermannstadt are două victorii consecutive în ultimele două etape de campionat, 2-1 cu Gloria Buzău și 3-2 cu Sepsi OSK, și vine după calificarea în sferturile de finală ale Cupei României. În urmă cu doar câteva zile, sibienii au învins Politehnica Iași după 120 de minute în barajul pentru avansarea în fazele eliminatorii ale cupei.
Palmares echilibrat în ultimele 5 partide directe
Dinamo conduce cu 3-2 la general dacă luăm în calcul doar ultimele 5 partide oficiale disputate contra celor de la FC Hermannstadt. În chiar ultima confruntare directă am reușit să învingem, în deplasare, în turul sezonului regular, scor 2-0, prin golurile marcate de Astrit Selmani și Kennedy Boateng. Partida respectivă ne-a oferit, la final, „Lacrimile lui Florentin”.
Deși am învins de 3 ori în ultimele 5 partide, de fiecare dată am făcut-o la limită, 1-0 sau 2-0. În schimb, sibienii ne-au supus unor chinuri teribile raportat la cele două victorii ale lor în ultimele 5 meciuri oficiale. Aceștia ne-au învins de fiecare dată fără drept de apel, cu 4-0 (21 octombrie 2023) și 3-0 (17 martie 2024).
Confruntarea de luni este un prilej de întâlnire și cu câțiva foști jucători de la noi: Florin Bejan, fundaș central cu 29 de jocuri oficiale în alb și roșu, Antoni Ivanov, unul dintre cei peste 50 de jucători rulați în sezonul de tristă amintire al retrogradării, dar și Vlad Muțiu, portar crescut la Centrul de Copii și Juniori din „Ștefan cel Mare” cu 12 partide la seniori.
Cu siguranță jucătorul de urmărit din tabăra sibienilor, pericolul numărul 1, este Ianis Stoica, fotbalist debutat în fotbalul de seniori la o vârstă fragedă, 14 ani, de rivala din Berceni. Cu, probabil, cel mai bun sezon din carieră, Ianis Stoica este un jucător pe care și noi, conform declarațiilor administratorului special, l-am dorit în iarnă.
Om de bază la echipa națională U21, Ianis Stoica a marcat de 8 ori și a oferit alte 3 pase decisive în 27 de meciuri de campionat. Contra lui Dinamo a disputat, din postura de jucător al FCSB sau FC Hermannstadt, 7 meciuri, perioadă în care a obținut 4 victorii și un egal, marcând două goluri.
Există șanse mari ca, la vară, să facă parte din lotul final al lotului U21 calificat la Campionatul European din Slovacia unde, sperăm noi, vom vedea și câțiva „câini”.
Lasa un comentariu