Suntem aici și vom mai fi

ICTER, PERI(CA) ALBI SI BILETE DE ORDINE LA INFIRMERIE

Dinamo a bifat, din nou, o înfrângere cu FCSB. Continuăm seria negativă în fața rivalilor noștri din Berceni după un meci bunicel pe alocuri, cu câteva ocazii bune, dar și cu noroc în anumite faze.

Ce concluzii reușim să tragem după etapa a doua a primului play-off după 8 ani și o nouă înfrângere cu campioana en-titre și formația considerată favorită, pe bună dreptate, pentru un nou titlu?

Păi, să le luăm pe rând. Dinamo a încercat, a reușit pe alocuri, a marcat, și-a creat câteva ocazii, unele venite și în urma greșelilor adversarilor, dar parcă prea puțin. Sau poate asta e limita în acest punct. Ușor, ușor am început să pierdem dueluri, să cedăm teren și să înghițim în sec la ocaziile jucătorilor de la FCSB.

Totuși, trebuie să fim corecți și să recunoaștem că o diferență, mică ce-i drept, s-a văzut. S-a văzut în primul rând la nivel fizic după minutul 60. În momentul preluărilor alor noștri, în momentul unui pressing străin sau chiar la golul lui Baba Alhassan.

Un Olsen sleit de puteri, cu tricoul fleașcă și cu sudoarea lăsată pe gazonul Arenei Naționale n-a mai putut, preț de câțiva metri, să iasă în fotbalistul ghanez care a prins, cum se spune în fotbal, „șutul vieții”.

Ce putem spune alor noștri când, preț de 100 și ceva de minute, au dat totul? Atât cât au putut, cum au putut?

Icter. Sigur, cu ghilimele. Dar așa am ieșit pe de teren, îngălbeniți. Pentru fault-uri dure, tactice, proteste sau pentru că respiram. Pentru orice s-a putut și nu s-a putut, stimabilul central Florin Andrei a aruncat în stânga și în dreapta dinamovistă cu galbene. Cu adversarii noștri, în ciuda faulturilor repetate ale unor fotbaliști precum Ngezana sau Baba Alhassan, a fost mai blând.

Peri(ca) albi în cap. Așa, probabil, au plecat suporterii dinamoviști de la stadion, supărați pe încă o înfrângere (a câta oare?) cu rivalii FCSB. Stipe Perica a marcat, din nou, cu FCSB, dar putea fi un adevărat erou în minutul 66. Ar fi putut fi peri(ca) alb-roșii pentru noi, dar au rămas doar albi. Mergem înainte!

Eram destul de șubrezi înainte de meciul cu FCSB, meciul cu Rapid ne așteaptă cu bilete de ordine la infirmarie. Rând pe rând, pe lângă indisponibilul Kennedy Boateng, s-au accidentat sau au ieșit șifonați Dennis Politic, Andrei Mărginean, Josue Homawoo, Astrit Selmani. Am încheiat cu o linie defensivă formată din Sivis, Patriche, Opruț și Luna. Cu cine abordăm meciul cu rivalii din Giulești?

„Nu știu dacă se poate vorbi despre un complex cu FCSB. Ei construiesc această echipă de câțiva ani pentru a se califica și pentru a câștiga. Noi am reușit să evităm retrogradarea, am construit ceva, dar FCSB are în continuare o echipă mai bună”, a mărturisit, cu același fair-play specific lui, Zeljko Kopic după meci.

Da, pierdem încontinuu cu FCSB.

Da, nu putem lupta la titlu în acest moment.

Da, suntem depășiți de rivalii din Berceni, Cluj sau Craiova.

Dar…

Dinamo este aici, în play-off.

Dinamo s-a luptat, trei ani la rând, cu barajele de retrogradare/promovare și acum este printre cele mai bune 6 echipe din țară.

Dinamo joacă, probabil, doar pentru palmares în play-off.

Dar…

Suntem aici. Și vom mai fi. Am fost lângă club când era cu un picior și jumătate în groapă, la propriu, vom fi și când echipa pierde în play-off. Mergem înainte și construim.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *