A trecut suficient timp de la marele anunț, iar vârtejul opiniilor pare că a escaladat la un nivel nemaivăzut în ultimii ani. Comentariile la cald sunt predispuse subiectivității, iar noi v-am obișnuit cu un alt stil, așa că acum putem lăsa emoția deoparte și putem porni o discuție ceva mai echilibrată.
Dinamo se află în mijlocul unui proces de rebranding, iar piesa de bază propusă a generat reacții adverse extrem de serioase. Ar fi ușor să sărim direct la concluzii și să vă spunem că noul „D” este hidos, sau că pur și simplu voi nu înțelegeți tendințele vremii, dar lucrurile nu pot fi rezumate atât de simplist. Avem de-a face, bineînțeles, cu un proces, astfel că vom lua toți pașii pe rând.
ERA NECESAR ACEST REBRANDING?
Așa cum am discutat și în trecut, sigla actuală NU aparține societății care deține în acest moment clubul, ci este transferată prin cesiune de la ACS FC Dinamo (Nicolae Badea). Dacă până acum a fost posibilă o colaborare în acest sens, noul regulament UEFA obligă cluburile care solicită licența pentru Cupele Europene să dețină „sub control exclusiv” toate elementele de identitate vizuală. Deoarece Dinamo încă își propune o revenire în Europa, acest pas era obligatoriu.
Societatea ACS FC Dinamo se află în procedură de faliment, astfel că toate activele urmează să fie scoase la licitație, inclusiv emblema purtată în prezent de jucătorii noștri. Am discutat în trecut despre oportunitatea ca acționarii clubului să pornească demersurile necesare pentru a recupera integral drepturile pentru acea emblemă, dar se pare că decizia luată a fost orientată către un restart vizual complet, din rațiuni birocratice și financiare pe care le-am putea înțelege.
ANUNTUL
Duminică, 3 mai, Dinamo a pierdut la Craiova la capătul unui meci frustrant, încheiat cu o decizie extrem de gravă care a compromis corectitudinea rezultatului din teren. A doua zi, pe 4 mai, conducerea clubului anunță din senin o nouă identitate pentru Dinamo, în cadrul unui mic eveniment desfășurat la sediul Renovatio.
De ce tocmai a doua zi? Conform declarației lui Andrei Nicolescu, respectiva întâlnire era deja programată cu ceva timp în urmă. Sperăm totuși că programul domnului Nicolescu nu era chiar atât de încărcat pentru a nu suporta o amânare către un moment mai oportun. Fitilul era deja pe jumătate aprins, indiferent de calitatea estetică a noii embleme despre care vom discuta ulterior.
Prezentarea a inclus un clip video alcătuit din cadre generate cu ajutorul inteligenței artificiale, cadre din câteva meciuri de referință ale clubului, dar și cadre cu suporterii, parte din ele preluate din clipul „VREM STADION FĂRĂ PISTĂ”, al Peluzei Cătălin Hîldan, regizat de Laviniu Lazăr în anul 2017. Am văzut, de asemenea, o serie de imagini explicative despre elementele ce compun noua identitate vizuală. Explicațiile par desprinse tot dintr-o minte artificială și nu fac altceva decât să justifice procesul creativ într-un mod cel puțin forțat.
Un astfel de moment esențial în istoria clubului ar fi meritat ceva mai mult efort din partea agenției de publicitate plătite cu 20.000 euro din bugetul clubului. Și nouă ne place inteligența artificială și posibilitățile cu care vine la pachet, dar uneori este nevoie să ridici privirea din ecranul laptop-ului pentru a putea vinde exprima un sentiment într-un mod neartificial.
EMBLEMA
Am ajuns și la mărul discordiei și nu vom staționa lângă el mai mult decât este necesar. Feedback-ul suporterilor a creionat un tablou concludent al dezaprobării acestei noi sigle. Evident, gusturile nu se discută, iar dacă ție îți place noua emblemă a clubului este absolut în regulă. Doar că te poziționezi într-o minoritate absolută.
Pentru a oferi și câteva argumente rapide pentru care nu ne place, compoziția vizuală a noului „D” pare cel puțin nefinisată, dimensiunile detaliilor de pe câinele inserat în interiorul literei sunt prea mici pentru a ieși în evidență pe tricourile de joc, iar steluța este plasată într-un loc nefiresc. Mai mult decât atât, glumele care deja circulă pe internet afectează imaginea clubului.
Înțelegem spre ce zonă au încercat să meargă, înțelegem că „D-ul” rotunjit nu putea fi folosit din motive juridice, dar produsul finit este ineficient pentru un brand de magnitudinea lui Dinamo. Nu este vorba doar despre mult invocata frică de schimbare, iar dovada în acest sens este precedenta încercare de rebranding din primăvara lui 2022. Atunci când fanii s-au implicat direct și au fost consultați, cele cinci sigle propuse nu au fost respinse cu o asemenea vehemență.
CONCLUZII
Conducerea clubului a eșuat în a livra un produs și o poveste în care suporterii să se regăsească. Furtuna a fost pornită și momentan nu dă semne de domolire. Reacțiile nu pot fi trecute cu vederea la un club precum Dinamo, iar departamentul de marketing nu se poate baza doar pe atașamentul fanilor și pe faptul că ei „se vor obișnui” la un moment dat cu noua identitate vizuală.
Urmează curând lansarea noilor tricouri de joc pentru sezonul următor, cu noua emblemă pe piept. Nu știm în ce măsură hate-ul din mediul online afectează atmosfera din birourile clubului, dar probabil că degradarea încasărilor din zona de merchandising ar trebui să aibă un impact ceva mai semnificativ.

