Amintirile referitoare la sezonul 2006-2007 vor rămâne mereu impregnate în memoria câinilor care au trăit acel an fabulos. Parcursul vă este, probabil, cunoscut. Debut cu 13 victorii consecutive în campionat, maxim de puncte în fața rivalelor din capitală, primăvară europeană după 17 ani. În primul său an pe banca lui Dinamo, Mircea Rednic a închegat o echipă apropiată de cea în care evolua ca jucător. Din păcate, apogeul post-comunist nu s-a mai schimbat de atunci.
Senzația generală din acel sezon de Liga I a fost că Dinamo și-a adjudecat titlul încă din toamnă. După lecțiile de fotbal predate în Ghencea și Giulești, atenția s-a orientat mai mult spre inevitabila pregătire pentru grupele Ligii. Doar că, sub noi, se dădea o bătălie importantă. România era pentru prima dată în istorie în poziția de a trimite două echipe în UEFA Champions League. Prima era cunoscută de mult timp. A doua urma să fie stabilită chiar pe Stadionul Dinamo.
Cu 4 etape înainte de finalul sezonului, CFR Cluj era pe locul 2, cu un punct deasupra Stelei, și venea în Groapă pentru ultima partidă dificilă a primăverii. Miza era uriașă, orgoliile pe măsură. Vorbim despre „epoca patronilor” din Liga I, cea în care milioanele de euro decolau dintr-o parte în alta precum avioanele de pe aeroportul Otopeni. Un astfel de milion era programat pentru un zbor pe ruta Ghencea – Ștefan cel Mare, chiar înaintea acelei partide. Motivele erau evidente, iar practica nu era încă bine reglementată. „Valiza” urma să fie deschisă abia peste un an.
Pe lângă indiscutabila rivalitate, Dinamo avea un motiv în plus să ajute Clujul. Steaua beneficia de un coeficient UEFA mai bun, ceea ce însemna o șansă în minus pentru statutul de cap de serie în turul 3 preliminar din Champions League. Primul pas în direcția greșită fusese însă făcut. În loja de pe Calea Floreasca și-a făcut apariția și patronul echipei care încă avea nume și palmares, alături de un fular alb-roșu în mână. Un gest care a creat mare vâlvă în cealaltă parte a orașului.
În tribune, suporterii erau împărțiți. Unii încurajau în mod natural echipa, alții și-au dorit ca Dinamo să blocheze drumul rivalilor spre banii din Champions League. În teren, cuplul N&D era suspendat, iar Ionel Ganea plecase la Rapid. Atacam cu un cuplu inedit, Liviu Ganea și Jean-Philippe Mendy. Minutul 35 aducea deschiderea scorului prin Adrian Cristea, din lovitură liberă. Portughezii Clujului s-au trezit abia după pauză, dar Dinamo s-a apărat bine și a schimbat soarta clasamentului.
De aici încep discuțiile. Noi nu am luat parte la ele, așa că relatăm doar ceea ce a rămas în legendă. Așteptăm oricând confirmări, infirmări sau completări.
Așadar, pe scurt. Jucătorii nu au stat prea mult la declarații după fluierul final. Îmbarcarea în autocar s-a făcut rapid, cu destinația Săftica. „Prima de joc” trebuia împărțită, dar se pare că milionul promis se înjumătățise pe drum. În cele din urmă, repartizarea s-a amânat pentru a doua zi, când Rednic a anunțat că jucătorilor le revin în jur de 250.000 euro. Unii lideri ai vestiarului, în frunte cu Lobonț, nu au fost de acord cu plafonarea și i-ar fi urat antrenorului „să-și ia lumânări din acei bani”. Discuțiile au escaladat, iar din acel moment vestiarul lui Dinamo s-a rupt.
Poate nu vom afla niciodată întregul adevăr, dar cert este că drumul echipei a fost serios avariat după acest episod. Onoarea și respectarea blazonului, atât de invocate în ziua acelui meci, s-au întors ca un bumerang în viața lui Dinamo. Steaua a terminat pe 2 și a ajuns în grupe, noi am fost eliminați de Lazio. Întrebările și discuțiile rămân și astăzi la fel de vii.
Lasa un comentariu