Succesul unui club poate fi măsurat în mod palpabil în dimensiunea vitrinei de trofee. Din fericire, am strâns de-a lungul istoriei o zestre suficient de bogată încât să nu avem motive să tânjim vreodată după avuția altor echipe din România. Dani Iglesias este unul dintre jucătorii noștri care au avut privilegiul de a crește într-un fotbal obișnuit cu trofee, la un club ce performa la cel mai înalt nivel până de curând. Deportivo La Coruña se zbate în prezent în eșalonul al treilea din Spania, dar la începutul anilor 2000 era una dintre echipele de top ale Europei, cu prezențe constante în fazele superioare din UEFA Champions League.
Dacă adăugăm și selecțiile la naționalele iberice de juniori, putem concluziona că Dani și-a însușit abecedarul fotbalului într-o școală în care nu mulți se pot lăuda că au note suficient de mari pentru admitere. Lucrurile nu au mers însă așa cum și-ar fi dorit. Nici pentru el, nici pentru Deportivo. Cu siguranță, nici pentru Dinamo. Cu toate acestea, destinul a făcut ca drumurile noastre să se intersecteze în vara anului 2022, în cel mai greu moment al istoriei. O perioadă în care spaniolii erau priviți cel puțin circumspect în Șoseaua Ștefan cel Mare.
Dani a preluat tricoul cu numărul 10, purtat de atâtea legende înaintea lui. Și-a pus amprenta rapid în jocul echipei și ne-a demonstrat, alături de Gorka, că națiunea iberică include și oameni de caracter, care pot lupta cu devotament pentru interesele lui Dinamo. Am revenit împreună în prima ligă și avem încredere că talentul său ne va ajuta și în continuare. Noi i-am prezentat trei tricouri speciale din istoria clubului, sinonime cu succesul. Și mai ales cu trofeele.
Eventul din anul 2000 aduce la Dinamo schimbarea sponsorului tehnic. Migram chiar din Spania și mergeam pe mâna italienilor. Nu vorbim despre cei care se ocupă în prezent de garderoba clubului, ci de brandul Lotto, care punea ceva mai multă atenție în designul și în calitatea echipamentelor purtate de jucătorii noștri. Dungile orizontale vor fi însă întotdeauna asociate cu evenimentul tragic din 5 octombrie. Poate că din superstiție nu s-a mai revenit niciodată la acest element vizual.
Dinamo a avut un început de sezon dramatic, dar întoarcerea lui Ionuț Lupescu de la Bursaspor a mobilizat vestiarul și a redresat o situație ce părea greu de depășit. Terminam sezonul pe locul 2 și păstram Cupa României în „Groapă”, după finala cu Rocar. Marius Niculae devenea golgheterul Diviziei A la doar 20 de ani și prindea un transfer la Sporting Lisabona. Florin Răducioiu se întorcea după 10 ani la clubul mamă și marca un ultim gol în tricoul lui Dinamo, într-un meci cu Petrolul.
Porneam cu șansa a treia în sezonul 2003-04, povestea „agentului 007” fiind încă proaspătă în peisajul Diviziei A. Ioan Andone rămâne pe banca tehnică după Cupa obținută contra celor de la FC Național și lucrează la mecanismul ce avea să aducă al șaselea event din istoria clubului. Greu de imaginat atunci că vom aștepta cel puțin 20 de ani pentru următorul. Cu Bărcăuan reprofilat din vârf în fundaș, cu repatrierea lui Claudiu Niculescu și consolidarea cuplului „N&D”, cu exploziile lui Zicu și Marica, Dinamo devenea echipa spectacol a sezonului.
Tricoul alb, folosit în meciurile de pe teren propriu, ne aduce aminte de victoriile memorabile din Cupa UEFA, prin care am eliminat Șahtior Donețk, de golul dramatic marcat de Ștefan Grigorie în derby-ul cu Steaua, dar și de o serie de victorii halucinante, din care menționăm un 7-3 cu FCM Bacău, 7-0 cu Ceahlăul și 5-0 cu Petrolul. Cupa cu numărul 11 sosea în Ștefan cel Mare în urma unui meci cu Oțelul Galați, jucat pe Stadionul Cotroceni, acolo unde câinii au expus prima scenografie 3D văzută pe arenele din România.
Trei ani mai târziu, în sezonul 2006-07, plecam iarăși la drum cu șanse mai mici decât rivalele Steaua și Rapid. Echipele din Sectorul 6 erau încă sub anestezia performanței din sezonul UEFAntastic, dar Mircea Rednic, aflat atunci la primul mandat pe banca lui Dinamo, avea planul pus la punct pentru a strâmba cotele specialiștilor. Desfășurarea nu mai are nevoie de vreo prezentare.
După 6 ani alături de sponsorul tehnic Lotto, Dinamo trece la brandul american Nike. Simplitatea designului primului echipament din acea eră a fost cumva transpusă eficient și în jocul echipei. Modelul roșu, lipsit de cele două dungi albe din zona umerilor, a fost special conceput pentru serile europene în care Dinamo ne-a bucurat cu ultima calificare în primăvară. După ani de pregătire, nivelul Ligii Campionilor ne-a lovit într-o grupă de Cupa UEFA. Din fericire, i-am făcut față cu brio.
Poveștile de succes ale anilor 2000 pot fi dezbătute și comentate prin prisma contextului din acele vremuri. Dinamo încă beneficia de suportul unor bugete semnificative, de influența unor acționari care „controlau și vântul”, dar și de o pepinieră ce încă producea jucători pregătiți pentru fotbalul occidental. Pe lângă trofeele cu care ne mândrim și în prezent, amintirile din acei ani au clădit generații de dinamoviști care trăiesc și astăzi cu speranța că succesul va reveni, într-un final, și pe strada noastră.
Lasa un comentariu