„Străzile” de la BUG Mafia era hit-ul verii, leul greu tocmai apăruse și crea confuzie printre rafturile magazinelor, uraganul „Katrina” devasta sudul Statelor Unite, iar Fernando Alonso câștiga primul său titlu în Formula 1. În tot acest timp, bucureștenii sărbătoreau calificarea în bloc a echipelor românești în Cupa UEFA. Fotbalul nostru intra în toamna anului 2005 într-un reviriment neașteptat. Echipa națională dădea semne de revenire după o victorie de răsunet în fața Cehiei lui Nedved și Koller, iar Dinamo își făcea încălzirea pentru prima participare în grupele UEFA. Nu cele visate de Cristi Borcea, din păcate.
Cu 7 acționari în lojă și Ioan Becali președinte, „câinii roșii” aveau buget și pretenții de Liga Campionilor, un lot plin de vedete precum Niculescu, Petre, Zicu sau Tamaș, iar începutul convingător de sezon lăsa impresia că zilele de glorie se vor întoarce cât de curând în Șoseaua Ștefan cel Mare. Cu toate acestea, nici cei mai optimiști fani nu aveau liniște după tragerea la sorți din turul I al Cupei UEFA. Adversarul era Everton, locul 4 din sezonul precedent de Premier League.
Dinamo nu învinsese niciodată o echipă din Anglia. Oportunități ar fi fost, dar diferența de valoare și experiență a cântărit mereu decisiv. Pe 15 septembrie 2005, trupa condusă de David Moyes venea la București cu încrederea că este doar un drum formal spre grupe. Fanii englezi fuseseră avertizați de presa din insulă să aibă grijă la câinii străzii care încă își făceau veacul prin orașul nostru. Sfatul ar fi trebuit adaptat corespunzător și pe Goodison Park, pentru Phil Neville, Mikel Arteta și Tim Cahill.
Au urmat 45 de minute în care Dinamo a arătat că se poate. Au urmat alte 45 în care Dinamo a uimit un continent. A fost partida care a trezit sentimentul de mândrie într-o întreagă generație de dinamoviști, sătulă de nesfârșite „pregătiri”. Fiecare atac, fiecare sprint și fiecare gol ne-a așezat din nou, pas cu pas (în 5 pași), pe harta fotbalului mare. Momentele din teren în care totul iese cum trebuie sunt extrem de rare. Fericiți cei care au avut șansa să îl trăiască pe viu pe acesta.
După 21 de ani, Dinamo se întorcea la Liverpool, la un kilometru distanță de locul în care a atins apogeul. Datele problemei erau însă altele. La adăpostul diferenței uriașe din Groapă (acolo unde fără 5 nimeni nu scapă), băieții lui nea Ando și-au făcut jocul necesar pentru a bifa calificarea în grupe.
Petrecerea nu avea să dureze mult, inconstanța jocului din partidele din grupe și scandalurile din rândul acționarilor au făcut ca Dinamo să intre pe o pantă descendentă în restul sezonului. „Blestemul ultimei secunde” de pe Stade Vélodrome a fost momentul de cumpănă, în care echipa a ratat calificarea în primăvara europeană, iar Ioan Andone a fost demis.
Sursa foto: Gazeta Sporturilor
Lasa un comentariu