19 octombrie 1983 rămâne o dată puternic impregnată în memoria celor 70.000 de spectatori de pe fostul Stadion 23 August. La 40 de ani distanță de la faimosul meci din turul 2 al Cupei Campionilor Europeni, dintre Dinamo și Hamburger SV, aruncăm o privire în trecut și în prezent. Observăm unde eram atunci, ce s-a întâmplat ulterior, și tragem niște concluzii.
Anul 1983 a fost plin de bucurii pentru fotbalul nostru. Este anul Craiovei Maxima și anul victoriei cu Italia, campioana mondială în exercițiu. Dinamo începea cea mai importantă campanie europeană din istorie, tot cu o campioană en-titre. Echipa națională se pregătea de calificarea la Europeanul din Franța. Astăzi nu mai avem echipe în cupele europene, dar ne pregătim de o nouă calificare la un turneu continental. Tricolorul avansează de data aceasta cu frâna de mână trasă, dar speranța încă există. Măcar atât.
Revenim însă la ai noștri. Dinamo obținea titlul cu numărul 11 în primăvara lui 1983 și se pregătea de o nouă aventură în cea mai importantă competiție europeană. Trecem fără emoții de Kuusysi Lahti și dăm în turul 2 peste Hamburger SV, campioana Germaniei de Vest. Cu un an înainte, Dinamo se oprea în această fază, după dubla cu Aston Villa. Nemții au mers atunci până în finala de la Atena, pe care au câștigat-o cu 1-0 în fața unui Juventus dirijat de Michel Platini și Paolo Rossi.
Istoricul dublei vă este probabil cunoscut, dar ne face mereu plăcere să îl reamintim. Facem un meci perfect la București. Augustin, Mulțescu și Orac înscriu trei goluri de poveste, iar celebra tactică pregătită de antrenorul secund, Cornel Dinu, îl pune la respect pe marele Ernst Happel. Returul este dramatic, nemții întorc rezultatul, dar finalul aduce un efort neașteptat și două goluri înscrise de Țălnar și Mulțescu. Eliminăm campioana RFG și campioana Europei și ajungem mai apoi în careul de ași al continentului.
Ambele cluburi își atingeau apogeul în acea perioadă. Hamburg cu ceva mai mult succes. Nemții mai aveau în palmares Cupa Cupelor din 1977, dar și trei finale continentale pierdute, câte una în fiecare competiție. Dinamo nu a făcut niciodată pasul către ultimul act, cu toate că semifinala cu Anderlecht din 1990 a demonstrat că valoarea nu a reprezentat o piedică.
De aici încolo, paralela între cele două echipe este ușor spectaculoasă. Anii 90 aduc declin și probleme financiare atât pe Volksparkstadion, cât și în Ștefan cel Mare. Anul 2000 anunță revenirea, la Dinamo printr-un titlu, la Hamburg prin prima participare în grupele UEFA Champions League. Urmează vremuri prolifice în Europa. Urmează sezonul 2005-06, în care drumul nostru este oprit pe Stade Vélodrome, iar al lor, ceva mai târziu, în Giulești.
Sezonul 2009-10 reprezintă ultima participare a ambelor echipe într-o grupă europeană. Noi ne blocăm în noroiul iernii din Atena, ei merg până în semifinale, unde pierd în fața lui Fulham. Vin iarăși vremuri tulburi și ani de mediocritate.
Cele două cluburi se puteau totuși mândri cu faptul că au participat integral și fără întrerupere în prima divizie. Dinamo de la înființarea din 1948, iar Hamburg de la nașterea Bundesligii din 1963. Dacă Dinamo mai dădea ceva semne de stabilitate, Hamburg se afundă din ce în ce mai rău, iar ziua de 12 mai 2018 aduce prima retrogradare din istorie în 2.Bundesliga. Un eveniment greu de imaginat cu ani în urmă. Cu Dinamo știți mai bine ce s-a întâmplat ulterior. Noi am revenit după doar un an. Pe Volksparkstadion încă se așteaptă revenirea.
Dincolo de rezultate, ambele cluburi și-au păstrat cel mai de preț patrimoniu. Fanii au rămas alături, indiferent de vremuri sau de eșaloane. În sezonul precedent, Hamburg a beneficiat de cea mai ridicată medie de spectatori din Europa ligilor secundare. Cu toate că noi n-am fost la fel de constanți din punctul de vedere al asistenței, am oferit, direct din buzunar, șansa de a ne continua povestea.
Viitorul rămâne incert, ca de fiecare dată. Dinamo București și Hamburger SV sunt, și vor rămâne, două etaloane ale sportului european. S-au bucurat de vremuri de glorie, au trecut prin greutăți, au scos din nou capul în față, dar astăzi sunt încă departe de locul pe care l-ar merita. Fotbalul însă continuă în ambele părți, iar acest gând ne ține în continuare în viață.
Lasa un comentariu