Suntem aici și vom mai fi

CINE DETINE MARCA DINAMO SI DE CE EXISTA MAI MULTE ECHIPE?

Folclorul fotbalului românesc a fost inundat în ultimul deceniu cu așa-numitele cluburi clonă, înființate în urma falimentului echipelor istorice. Sau în urma războaielor de identitate. Vidul legislativ din anii ’90 și 2000 a permis modificarea structurii organizaționale a cluburilor din România în condiții dubioase. Fanii steliști și cei craioveni ne pot confirma cel mai bine acest lucru. Din păcate, rezultatul se reflectă în starea fotbalului nostru. CSA și FCSB, CSU și FCU. La final rămânem doar cu procese, divizare și ură.

CARE ESTE SITUATIA DE LA DINAMO?

În prezent avem trei echipe cu numele Dinamo. SC Dinamo 1948 în SuperLigă, CS Dinamo în Liga 3 și ACS FC Dinamo în Liga 4. De aici s-au născut numeroase scenarii și întrebări. Care este adevăratul Dinamo? Cine deține marca și palmaresul? Pe cine ar trebui suporterii dinamoviști să susțină?

În viziunea suporterilor, lucrurile sunt cât se poate de simple. Cu toții susțin în mod unanim echipa din primul eșalon, cea care a continuat tradiția fotbalistică începută în 1948. Necazurile din ultimii ani au afectat bazinul larg de suporteri, dar nu a existat nicio tentativă de migrare la una dintre celelalte două echipe, nici chiar după momentul retrogradării. În acest caz, de ce există mai multe cluburi cu numele Dinamo?

ACS FC Dinamo și-a reînființat în anul 2017 o echipă de fotbal în Liga 4, care are aceeași marcă și siglă ca Dinamo 1948. Deținătorul echipei, Nicolae Badea, a menționat de mai multe ori că această echipă are propriul parcurs sportiv și nu intenționează să umple un gol cauzat de un eventual faliment al echipei din prima ligă. S-a vorbit despre scenariul în care Badea ar dori să promoveze cu această echipă și să evolueze pe noul Stadion Dinamo. Suntem încrezători că este doar un scenariu și că dinamoviștii nu ar fi interesați să susțină acest club, indiferent de nivelul său. Care este atunci scopul acestui club? Ne-ar plăcea să vă oferim un răspuns, dar din păcate nici noi nu am înțeles.

La începutul anului 2021, Clubul Sportiv Dinamo, ce aparține în continuare de M.A.I., și-a înființat o academie de fotbal, cea la care participă în mod activ foste legende ale clubului. Tot atunci, a apărut și echipa de fotbal CS Dinamo, practic o reactivare a secției de fotbal. Scopul acelei echipe este legat de continuitatea jucătorilor din academie, dar și de nota de fundamentare pentru construcția noului Stadion Dinamo, care va intra în posesia Clubului Sportiv. Cel puțin aceasta este poziția oficială din prezent și ne dorim să credem că CS și SC Dinamo vor continua să colaboreze astfel încât să nu avem un caz similar cu cel al echipelor din Ghencea și Berceni.

S-a vorbit în ultimele luni despre tentativa de fuziune dintre SC Dinamo 1948 și CS Dinamo. Inițial la nivel de academie, apoi prin intrarea Clubului Sportiv în acționariatul echipei din primul eșalon. Cel puțin pe hârtie pare un scenariu ideal, dar deocamdată împiedicat de procesul de insolvență pe care îl parcurgem. Ne bucurăm totuși că există dorința de unitate în cadrul suflării dinamoviste. Sperăm să vedem și pași concreți în cel mai scurt timp.

IDENTITATE SI PATRIMONIU

Dezbinarea traversată de rivalii din Ghencea (via Berceni) a alimentat scenariile prin care o problemă similară de identitate ar exista și la Dinamo. Deoarece există în spațiul public ironii pe seama faptului că, de fapt, SC Dinamo 1948 nu ar fi adevăratul Dinamo și nu ar deține nimic din ceea ce înseamnă patrimoniu, încercăm să venim cu niște explicații.

Numele FC Dinamo, emblema cu cei doi câini, apărută în 1998 (și restilizată în 2004), și culorile alb-roșu aparțin, legal și de drept, Asociației Clubul Sportiv Fotbal Club Dinamo, adică echipa lui Nicolae Badea. Aceste elemente de patrimoniu au fost transferate prin cesiune, cu titlu de folosință gratuit, către SC Dinamo 1948, în anul 2005, atunci când echipa a trecut sub administrația acestei entități. Lucrurile au continuat în această manieră și după ce Ionuț Negoiță a preluat pachetul majoritar de acțiuni al clubului.

În primăvara anului 2022, a apărut în presă scenariul prin care, în cazul retrogradării lui Dinamo, echipa ar pierde toate elementele de patrimoniu. Evident, a fost un subiect de presă (neverificat) și atât, deoarece nu a existat o astfel de clauză în contractul de cesiune. Tot atunci, Nicolae Badea a trimis celebra „notificare” prin care a interzis clubului aflat la acel moment în Liga I să mai folosească numele FC Dinamo și emblema cu cei doi câini în scopuri comerciale, moment ce a inflamat spiritele și a dat naștere unor scenarii ce dădeau ca sigură apariția unui caz FCSB în Ștefan cel Mare.

Respectiva notificare nu a făcut atunci referire la utilizarea elementelor în plan sportiv, ci doar pe partea comercială. SC Dinamo 1948 a încercat un rebranding, finalizat cu alegerea unei noi embleme, abandonată între timp. În cele din urmă, lucrurile au revenit la normal, iar cele două entități folosesc în continuare aceeași marcă în paralel. Menționăm că nu cunoaștem și nu am găsit nicăieri detalii legate de termenii contractuali prin care SC Dinamo 1948 folosește în prezent emblema în scopuri comerciale.

Legat de palmares, nu cunoaștem detalii legate de existența unor acte concludente în acest sens. În lipsa unor procese și sentințe, palmaresul este transferat prin continuitate sportivă.

CONSECINTELE MULT ASTEPTATULUI FALIMENT

Călătorim înapoi în anul 2022, înainte sau după data de 29 mai. Facem o vizită într-un studio TV aleatoriu, în mijlocul unei emisiuni în care tema este legată de Dinamo. Calculați probabilitatea ca măcar unul dintre invitați să rostească următoarea frază: „Dinamo se chinuie degeaba, cel mai bine ar fi să o ia de la zero din Liga 4, cu un club curat.”

Plecând de la exemplele Rapid, Petrolul și Universitatea Cluj, echipe care au trecut printr-un faliment și au parcurs cu succes tranziția din ligile sătești până în primul eșalon, marea majoritate a presei române a împins în față ideea că Dinamo ar fi obligată să urmeze același drum pentru a avea șansa unui viitor.

Doar că, în cazul nostru, situația era un pic mai complicată. Așa cum am punctat mai devreme, SC Dinamo 1948 are dreptul legal să folosească toate elementele de patrimoniu pe care le deține și echipa lui Nicolae Badea. În cazul unui faliment, așa cum reiese din actele cesiunii (prima imagine), marca ar fi fost transmisă înapoi la ACS FC Dinamo, ceea ce ar fi îngreunat serios un eventual „restart”.

Mai mult, datoriile din perioada „spaniolă” ar fi fost moștenite ulterior de noua societate, așa cum se întâmplă în prezent la clubul Rapid București. Există două posibilități de a ieși din această situație. Plata integrală a datoriilor sau parcurgerea unui proces de insolvență. Așa cum știți deja, Dinamo funcționează din anul 2021 în cel de-al doilea scenariu.

Cum funcționează acest „transfer” de datorii? Societatea nou înființată ar scăpa o perioadă de datoriile acumulate în mod istoric. Dacă urmărim însă ce se întâmplă la Rapid, putem observa că, cel puțin o parte dintre ele, se întorc. În momentul în care o nouă societate preia aceeași identitate precum cea care a falimentat, FIFA va considera că răspunderea datoriilor istorice va reveni acestei societăți. Pentru mai multe detalii tehnice, puteți căuta pe Google conceptul de „sporting succession”.

În prezent, odată cu noul plan de reorganizare aprobat la începutul lunii septembrie 2023, datoriile clubului au fost micșorate cu aproximativ 5 milioane de euro, iar în momentul ieșirii din procesul de insolvență, Dinamo va fi un club fără datorii, care va depăși problemele financiare cauzate de evenimentele din vara anului 2020.

În concluzie, SC Dinamo 1948 este, moral, legal și de drept, continuatoarea sportivă a clubului istoric, deține întregul patrimoniu de suporteri, iar din punct de vedere financiar are toate șansele de a trece peste necazurile trecutului, astfel că falimentul nu mai poate fi un scenariu plauzibil. Sperăm că am depășit acel moment periculos, iar deciziile iresponsabile din punct de vedere economic fac parte exclusiv din trecut. Mai rămâne doar să găsim soluțiile pentru a regla situația din teren.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *