După 23 august 1944, în sportul românesc a început un proces de reorganizare, la fel ca în toate celelalte domenii din societate. În anul 1946, regimul comunist, instaurat mai mult sau mai puțin oficial în România prin alegerile din luna noiembrie, dădea o normă prin care obliga toate asociațiile sportive să adere la o formă de sindicat sau la o instituție guvernamentală. Sezonul care debuta în toamna acelui an aducea la start trei echipe care nu îndeplineau aceasta regulă: Carmen București, Unirea Tricolor și Ciocanul București. Mai mult ca sigur ați auzit de ultimele două ca fiind echipele care au fuzionat pentru a da naștere clubului Dinamo, așa că hai să aflăm povestea lor.
UNIREA TRICOLOR sI CIOCANUL
Unirea Tricolor (inițial denumită „Teiul”) apare în fotbalul românesc în anul 1914 la inițiativa unor elevi de liceu din zona Obor, fiind echipa fanion a cartierului în perioada interbelică. Susținută financiar de marii negustori de pe lângă Gara de Est, Unirea Tricolor câștigă ultimul titlu de dinaintea începerii celui de-al Doilea Război Mondial, în sezonul 1940-41. Un campionat controversat din cauza influenței legionare, care a favorizat anumite echipe de fotbal pe criterii etnice, Unirea fiind considerată o echipă „pur românească”. Sfârșitul războiului aduce o situație financiară și sportivă dificilă la clubul din Obor.
Ciocanul București era echipa evreilor din cartierul Dudești, născută în anul 1919 sub numele de Maccabi, și exclusă din campionat în 1940 din motive etnice. Revine în 1945 și își schimbă numele în Ciocanul. Nu de la „secera și ciocanul”, ci de la școala Ciocanul din cartierul Dudești, acolo unde echipa avea și baza sportivă. Există și astăzi în București strada „Școala Ciocanul”, perpendiculară cu Calea Dudești, în apropiere de intrarea în mall-ul din cartier. În 1946, Béla Guttmann este numit antrenor al echipei, cel care va câștiga două Cupe ale Campionilor cu Benfica Lisabona, în 1961 și 1962. Maghiarul nu rămâne însă mult timp la cârma Ciocanului.
DINAMO A SI DINAMO B
În anul 1947 apare Asociația Sportivă Armata (precursoarea Stelei), sub îndrumarea Ministerului Apărării Naționale, după modelul sovietic deja implementat la CSKA Moscova sau CSKA Sofia. Evident, Ministerul Afacerilor Interne trebuia să urmeze același model, doar că abordarea lor a fost una diferită.
În loc să înființeze un nou club, ei au ales să preia unul deja existent, iar aleasa a fost Unirea Tricolor. Profitând de problemele financiare mai sus amintite, M.A.I. a obținut, pe 4 octombrie 1947, controlul asupra clubului din Obor, redenumit Unirea Tricolor M.A.I. ulterior. Doar că „rebranduirea” nu a adus și o îmbunătățire pe plan sportiv, echipa fiind foarte aproape de retrogradare în sezonul 1947-48. Pe 6 februarie 1948, în ziarul Sportul Popular apare o întrebare curioasă: „Unirea Tricolor M.A.I. sau Ciocanul? Mai târziu, în luna aprilie, aceeași publicație anunță sindicalizarea grupării Ciocanul „pe langa Sindicatul Lemn Forestier”.
Pe scurt, Ministerul de Interne nu dorea să își piardă locul în primul eșalon al fotbalului românesc, așa că pregătea preluarea unui nou club, în cazul în care Unirea Tricolor M.A.I. va retrograda. Câteva zile mai târziu, pe 11 aprilie 1948, tot în ziarul Sportul Popular, este publicat „Comunicatul Sindicatului M.A.I.” care anunță că Ciocanul și Unirea Tricolor devin Dinamo A, respectiv Dinamo B.
Acesta este practic primul anunț oficial al apariției echipei Dinamo. Ziua clubului este serbată anual la 14 mai, atunci când a fost semnat actul de naștere al Clubului Sportiv Dinamo, într-o clădire de pe strada Lipscani.
PE LOCUL CAREI ECHIPE A CONTINUAT DINAMO?
La sfârșitul sezonului 1947-1948, Dinamo A rămânea fără probleme în prima divizie, în timp ce Dinamo B a retrogradat în urma unui baraj cu A.S. Armata. În vara anului 1948, cei mai buni jucători de la Dinamo B au migrat către Dinamo A, care a rămas cu denumirea „Dinamo București”.
Din punct de vedere juridic, nu a existat niciodată o fuziune între Ciocanul și Unirea Tricolor, sau între Dinamo A și Dinamo B, astfel că Dinamo București de astăzi nu ar putea fi decât continuatoarea echipei Ciocanul. Dinamo B promovează în sezonul următor dar nu are dreptul de a juca în prima divizie, astfel că se mută ulterior la Brașov, Cluj și Bacău, fiind predecesoarea echipei FCM Bacău care a activat în Divizia A până în anul 2006.
Primul meci al noii echipe Dinamo București s-a jucat pe 11 iulie 1948, pe stadionul din Giulești, împotriva cehoslovacilor de la SK Židenice, un amical prilejuit de turneul efectuat în România de formația din orașul Brno. Dinamo s-a impus cu 4-1, prin golurile lui Bartha (33’, 37’), Ozon (39’) și Petculescu (65’).
Așa s-a scris istoria nașterii echipei Dinamo. Suntem un club cu rădăcini comuniste? Din păcate, da. Este acesta un factor care să știrbească istoria succeselor echipei și a sportivilor ce au crescut aici? Categoric, nu. Trebuie înțeles contextul istoric și politic al acelor vremuri. Dinamo nu a fost din start o echipă populară, deși a beneficiat în primii ani de suportul microbiștilor din zona Obor. Treptat, și-a câștigat fanii și renumele prin victoriile din teren, ajutată și de poziționarea foarte bună a stadionului din centrul capitalei. Marile performanțe ale clubului din perioada comunistă au fost acompaniate de zeci de mii de fani în tribună, nu de oamenii „verzi” prezenți prin alte părți.
Lasa un comentariu