Suntem aici și vom mai fi

CAMPIONATUL „ONOAREI” DIN BUCURESTI

Competitiile din timpul războiului au avut rolul de a ține aprinsă flacăra fotbalului românesc. Imediat după, în perioada 1945-1946, în București a avut loc un campionat local între cele mai bune 8 cluburi, printre care s-au aflat Ciocanul și Unirea Tricolor.

În aprilie 1946, cele două s-au întâlnit pe arena din Splaiul Independenței (Venus), Ciocanul adjudecându-și victoria, scor 2-0, la capătul unui joc dominat de oboreni.

Campionatul „Onoarei”, așa cum a fost denumit în presa vremii, a fost câștigat de Carmen, echipa fondată de Ionel Mociorniță, care crescuse extrem de mult în timpul războiului. Ciocanul a terminat pe poziția secundă, iar podiumul a fost completat de Rapid București, care revenise la denumirea inițială de CFR.

Pe locurile 4 și 5 s-au situat Juventus, respectiv Unirea Tricolor, fiind despărțite doar de golaveraj, un aspect ce se va dovedi extrem de important în doar câteva luni.