Suntem aici și vom mai fi

GRUIA RAMANE TARAM INTERZIS PENTRU DINAMO. PUNCT SI DE LA CAPAT

Arde șoseaua, mii de kilometri, se-oprește timpul, cântă băieții! Și șoseaua a tot ars pentru Dinamo.

Formația noastră a revenit, parcă după prea mult timp, în play-off. Cel al primei ligi, desigur. Distanța mică față de lider și cele două victorii la rând legate în ultimele meciuri din sezonul regular erau ingredientele care au creat entuziasm în jurul primului meci din această fază competițională și a unui posibil loc 1 în clasament.

Dinamo a mers încrezătoare la Cluj, în Gruia, dar stadionul CFR-ului rămâne tărâm interzis pentru caini în continuare. Ultima victorie datează din 2017 și seria se va extinde cu încă câteva luni cu siguranță.

Meciul cu CFR Cluj a fost unul de luptă care, din păcate, în afara golului marcat și a fazei ce a precedat reușita lui Perica, nu ne-a adus prea multe ocazii de partea noastră sau semne că putem duce o luptă întinsă pe 10 runde la intensitate maximă pentru numărul 19.

Louis Munteanu ne-a demonstrat, în minutul 14, de ce este cel mai bun marcator al campionatului și a subliniat, din păcate, motivul pentru care l-am trecut drept pericol principal în avancronica acestei partide.

După o pasă cu călcâiul primită de la Simao Rocha, vârful trecut pe la Fiorentina a șutat la rădăcina barei lui Alexandru Roșca și a deschis scorul cu golul 20 din campionat.

Dinamo a luat-o de la capăt, dar nu s-a pus nicio secundă problema unei dominări a adversarului. Sigur, nici CFR nu ne-a călărit, iar partida din Gruia a fost, mai degrabă, una între doi boxeri care au așteptat lovitura decisivă. Loviturile în cazul adversarilor noștri.

Șuturile lui Politic și Milanov nu au găsit poarta, iar tabela a rămas neschimbată…

… până în minutul 43. Alin Fica a lovit spectaculos cu un șut de la aproximativ 25 de metri, iar feroviarii au trimis câinii în corzi chiar înainte de pauză.

Am dat semne că revenim în luptă de-abia în minutul 67. Astrit Selmani a reluat din corner, Otto Hindrich a respins, iar la următorul corner Stipe Perica a introdus mingea în poartă cu tibia. Sau apărătoarea.

Totuși, henț-ul copilăresc al lui Josue Homawoo din minutul 78 a pus mingea la punctul cu var, iar Mohammed Kamara a punctat fără emoții.

CFR Cluj 3-1 Dinamo și începem cu stângul play-off-ul.

„Purtăm în suflet doar o echipă, a cărei onoare e-n cer păzită!”

P.s: Ținem să transmitem condoleanțe antrenorului adversarei noastre, Dan Petrescu, în urma trecerii în neființă a mamei sale!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *