Ne apropiem de prima seară, dintre cele 8 ale acestui an, în care lăsăm deoparte rivalitățile interne pentru echipa națională de seniori. Băieții sufletiști convocați de Mircea Lucescu debutează în campania de calificare pentru Campionatul Mondial de anul viitor cu speranțele la un nivel ridicat. S-au adunat șase ediții consecutive pe care le-am ratat. Generații întregi s-au născut și au crescut fără a vedea România pe cea mai mare scenă a fotbalului internațional.
Startul acestei noi călătorii pare a avea o emulație diferită comparativ cu ultimii ani. Avem în spate experiența dobândită la Euro 2024, avem cea mai accesibilă grupă din acest secol, și, poate cel mai important, avem în sfârșit pe banca tehnică un selecționer care le-a văzut și le-a trăit pe toate în fotbal.
Urmărim această acțiune a echipei naționale cu un interes dublu, datorită prezenței lui Dennis Politic în lot. Au trecut mai bine de trei ani și jumătate de la ultima apariție în tricolor a unui fotbalist legitimat la Dinamo. Pe 8 septembrie 2021, Deian Sorescu era titular și evolua 74 de minute la Skopje, în remiza albă contra Macedoniei de Nord.
Am participat vara trecută la frumoasa poveste din Germania, ne dorim să repetăm experiența și anul viitor în Statele Unite ale Americii, alături de cel puțin un dinamovist convocat în lot. Până atunci, pornim într-o nouă călătorie în timp și descoperim Câinii care au făcut parte din tabloul tricolor la precedentele turnee finale mondiale la care România a luat parte.
Primele trei ediții ale Campionatelor Mondiale s-au desfășurat înaintea fondării oficiale a clubului Dinamo, dar driblăm puțin regulile și aruncăm o privire asupra perioadei interbelice datorită faptului că naționala noastră a fost printre puținele prezente la toate aceste turnee.
URUGUAY 1930
O călătorie spre America de Sud nu este facilă nici astăzi, însă în urmă cu aproape un secol reprezenta o adevărată aventură. România a fost prezentă pe Conte Verde și a luat startul ediției inaugurale din Uruguay. Debutul a fost promițător, învingeam Peru cu 3-1, dar cedam apoi categoric în fața țării gazdă, scor 0-4, și terminam grupa pe locul 2. Lotul echipei naționale conținea un fotbalist legitimat la Maccabi București, unul dintre cei doi părinți spirituali ai clubului Dinamo. Portarul Samuel Zauber nu a apucat să debuteze la turneul final. De asemenea, Corneliu Robe, unul dintre jucătorii importanți ai Unirii Tricolor din anii ’30, legitimat atunci la Olympia, a fost titular în partida cu Uruguay.
ITALIA 1934
A doua ediție a turneului final mondial rămâne una dintre cele mai controversate, din cauza presupuselor metode folosite de Benito Mussolini pentru a avantaja țara gazdă. Cele 16 națiuni participante au fost aranjate într-un sistem knock-out, renunțându-se astfel la grupele prezente în Uruguay. Adversara României a fost Cehoslovacia, partida din Trieste fiind pierdută cu 1-2, după o evoluție entuziasmantă în fața unui adversar dificil, care avea să ajungă până în finală. Niciun jucător de la cele două echipe precursoare nu a fost convocat.
FRANTA 1938
Campionatul Mondial a rămas pe pământ european, în ciuda așteptărilor ca Argentina să primească titlul de gazdă. Naționala României ar fi trebuit să dispute o dublă manșă de calificare contra Egiptului, dar nemulțumirea africanilor pentru programarea meciurilor în perioada Ramadanului ne oferă biletele spre Franța din oficiu. Ne pregăteam de un sejur lung, având în vedere primul adversar scos în cale, naționala Cubei, o necunoscută și în prezent, dar mai ales atunci.
La Toulouse, tricolorii își subestimează adversarul și intră în prelungiri. Jocul se termină cu un șocant 3-3 și se trece la rejucare, deoarece pe vremea aceea nu era reglementată loteria loviturilor de pedeapsă. Cu o mulțime de modificări în echipă, jucătorii români sunt siguri că nu pot repeta evoluția slabă din primul meci. Dobay deschidea scorul în prima repriză și părea că lucrurile intră pe făgașul normal. Partea secundă aduce însă revenirea Cubei, pierdem cu 1-2 și bifăm una dintre marile surprize fotbalistice ale acelor vremuri, în sens negativ.
În lotul național nu au figurat jucători de la Unirea Tricolor sau Maccabi, dar îl regăsim pe Coloman Braun-Bogdan, cel care avea să devină primul antrenor din istoria lui Dinamo, în 1948.
MEXIC 1970
Prima calificare postbelică a echipei naționale ne-a aruncat în cea mai puternică grupă a Mondialului mexican, dar aventura din Guadalajara s-a încheiat onorabil pentru românii selecționați de Angelo Niculescu, tehnicianul care a adus pentru prima dată titlul în Ștefan cel Mare, în 1955. Am pierdut la limită în fața Angliei, campioana en-titre, am obținut prima victorie la un Campionat Mondial după 40 de ani, 2-1 în fața Cehoslovaciei, și am făcut o figură respectabilă contra Braziliei într-un meci spectaculos pierdut cu scorul de 2-3. Naționala lui Pele urma să ridice în finală trofeul Jules Rimet, pentru a treia oară.
Dinamo termina sezonul intern doar pe locul 5, pierdea și finala Cupei în fața Stelei, dar avea în componență câteva legende care nu puteau fi sărite sub nicio formă din formula de start. Peste ani, controversa neutilizării lui Nicolae Dobrin în Mexic rămâne agățată de relația acestuia cu nucleul dinamovist din lot. Adevărul se află, probabil, undeva la mijloc.
Cornel Dinu: titular și integralist în toate cele 3 partide
Augustin Deleanu: rezervă neutilizată
Mircea Lucescu: titular în toate cele 3 partide, este înlocuit în minutul 69 al partidei cu Cehoslovacia de Tătaru
Vasile Gergely: rezervă neutilizată
Radu Nunweiller: titular și integralist în toate cele 3 partide
Florea Dumitrache: titular în toate cele 3 partide, înscrie golul de 2-1 contra Cehoslovaciei și cel de 1-2 contra Braziliei, meci în care este și înlocuit de Tătaru în minutul 71. A devenit al doilea fotbalist român, după Ștefan Dobay, care înscrie mai mult de un gol la un turneu final. Folclorul spune că după acest Campionat Mondial a fost ofertat de Juventus Torino, dar regimul comunist nu i-a permis un transfer în Italia.
ITALIA 1990
Au trecut două decenii și numeroase calificări ratate în mod dramatic. Performanțele echipelor de club românești de la finalul anilor ’80 au format o generație promițătoare pentru lotul național, astfel că biletele pentru Italia au venit în mod firesc. România pătrundea atunci într-o nouă eră, la pachet cu o echipă ce bătea la porțile afirmării pe plan internațional.
Participarea la Campionatul Mondial din Italia a rămas percepută ca un succes, în ciuda sentimentului că „se putea mai mult”. Învingeam la debut reprezentativa Uniunii Sovietice, o victorie mai mult decât simbolică pentru contextul acelor ani. Ne împiedicam de exoticul Camerun, dar egalul în fața campioanei mondiale Argentina ne garanta accesul în optimile de finală. Drumul avea să se oprească pe arena Luigi Ferraris din Genoa, în fața unei naționale a Irlandei mai pragmatică, nicidecum mai valoroasă.
Pe plan intern, hegemonia Stelei fusese în sfârșit oprită de generația construită de Mircea Lucescu. Anul 1990 va rămâne întotdeauna la loc de cinste în timeline-ul din Ștefan cel Mare. Am câștigat titlul și Cupa României, am jucat semifinala cu Anderlecht în Cupa Cupelor, și am trimis la Campionatul Mondial nu mai puțin de 10 jucători, 7 dintre ei fiind titulari în cel puțin două partide.
Bogdan Stelea: rezervă neutilizată
Mircea Rednic: titular șiintegralist în toate cele patru partide
Michael Klein: titular și integralist în toate cele patru partide
Ioan Andone: titular și integralist în toate cele patru partide
Ioan Ovidiu Sabău: titular în toate cele patru partide, integralist în primele două, este înlocuit de Mateuț în minutul 82 al meciului cu Argentina, respectiv de Timofte în minutul 98 de prelungiri al meciului cu Irlanda
Dănuț Lupu: rezervă neutilizată în primele două partide, intră în minutul 72 al meciului cu Argentina în locul lui Balint și în minutul 74 al meciului cu Irlanda în locul lui Răducioiu
Dorin Mateuț: evoluează doar în partida cu Argentina, când intră în minutul 82 în locul lui Sabău
Daniel Timofte: titular și integralist în primele două partide, intră în minutul 98 de prelungiri al meciului cu Irlanda în locul lui Sabău, ratează penalty-ul decisiv
Ionuț Lupescu: titular și integralist cu URSS, Argentina și Irlanda, rezervă neutilizată cu Camerun
Florin Răducioiu: titular în partidele cu URSS (înlocuit de Balint în minutul 80), Camerun (înlocuit de Balint în minutul 63) și Irlanda (înlocuit de Lupu în minutul 74)
Din păcate, doar Stelea și Timofte s-au mai întors la Dinamo după Campionatul Mondial.
SUA 1994
Exodul jucătorilor români în vestul Europei, început la Telese Terme, a oferit, pe lângă salarii generoase, accesul la profesionalismul fotbalului occidental, element ce i-a șlefuit corespunzător pe băieții noștri. Talentul a fost întotdeauna acolo, dar experiența acumulată în acei patru ani de libertate au adus echipei naționale fix ceea ce i-a lipsit în Italia pentru a face un pas înainte.
Nopțile albe ale acelei veri și străzile pline de oameni care își scandau bucuria reprezintă amintiri cu care fotbalul nostru se hrănește și astăzi. Pentru cei mai tineri pare greu de imaginat un scenariu în care România a fost aproape să se claseze între primele patru națiuni din lume. În America am speculat un moment extrem de favorabil în care Hagi, Răducioiu și Dumitrescu au ieșit la rampă și au intrat definitiv în cărțile de istorie. Tot atunci a ieșit însă și Prunea.
Schimbările din cadrul lotului au făcut ca Dinamo să piardă în acea perioadă contactul cu rivala din Ghencea. Primăvara anului 1994 ne regăsea doar pe locul 3, dar în ciuda fluctuațiilor de formă, Anghel Iordănescu a selecționat 3 fotbaliști din Ștefan cel Mare pentru Campionatul Mondial.
Florin Prunea: rezervă în primele două partide, îi ia locul lui Stelea după eșecul cu Elveția și rămâne între buturi până în minutul 115 al meciului cu Suedia
Gheorghe Mihali: titular și integralist în primele două partide, intră în minutul 88 al meciului cu Statele Unite în locul lui Belodedici, revine titular în meciul cu Argentina, rămâne pe bancă în „sfertul” contra Suediei
Viorel Moldovan: rezervă neutilizată
FRANTA 1998
Ultimul bal al „Generației de Aur” la un Campionat Mondial schimba datele problemei și venea la pachet cu alte pretenții. Parcursul aproape perfect din preliminarii și statutul de capi de serie la tragerea la sorți alimentau imaginația suporterilor români. Debutul turneului din Hexagon a confirmat toate teoriile. Victoriile de senzație contra Columbiei și Angliei din faza grupelor lăsau impresia că tricolorii sunt chiar mai în formă decât în America.
Mondialul „blonzilor” s-a oprit însă subit în faza optimilor de finală, jocul contra Croației fiind mult sub așteptări. Nimeni nu și-a imaginat atunci ca va fi și ultimul, pentru cel puțin 28 de ani. Cu toate că România era încă o piață importantă pentru cluburile din Europa, anii tranziției își lăsaseră o amprentă cenușie peste întrecerea internă, lucru remarcat și de Hagi în celebra conferință de presă.
La împlinirea unei jumătăți de veac, atmosfera de la Dinamo era incompatibilă cu ideea de sărbătoare. Suporterii din Ștefan cel Mare trăiau unul dintre cele mai negre sezoane din istorie, început cu eliminarea șocantă din Cupa UEFA contra islandezilor de la Knattspyrnufélag, continuat cu înfrângerea dureroasă din Ghencea, 0-5, un record negativ ce avea să fie doborât în 2021, și completat de un dezamăgitor loc 6 în Divizia A, poziție ce nu ne-a permis să luăm startul în următorul sezon al Cupelor Europene.
Atât volumul „Istoria echipei naționale de fotbal a României”, scris de Cătălin Oprișan și editat de Federația Română de Fotbal, cât și site-ul Wikipedia, afirmă că Dinamo nu a avut vreun jucător participant la Campionatul Mondial din 1998. Un material publicat în 2018 de Liviu Manolache în Gazeta Sporturilor spune că am avut un jucător. Noi vă putem confirma că în avionul spre Franța au decolat doi fotbaliști legitimați la Dinamo. Confuzia vine, probabil, din reglementările precare de transfer din acea perioadă.
Florin Prunea a început returul sezonului 1997-98 în poarta lui Dinamo, dar în primăvară a fost exilat la Universitatea Cluj până la finalul campionatului, după un conflict cu conducerea clubului. „Hanțu” avea însă în continuare contract cu Dinamo până în luna iunie, plecând după turneul final la Erzurumspor.
De asemenea, Liviu Ciobotariu a început același retur în tricoul lui FC Național. Într-o situație aproape similară, neînțelegerile cu clubul din Cotroceni l-au împins în acea primăvară spre Dinamo, diferența fiind că Ciobi semnase atunci un contract pe 2 ani în Ștefan cel Mare. El nu era un obișnuit al echipei naționale, dar a fost unul dintre marile câștiguri ale acelui turneu final. Tot în acea perioadă se năștea și fiul său, botezat după arena din Saint-Denis. Actualul jucător legitimat la Rapid se află în prezent la prima convocare în tricolor și își așteaptă debutul în dubla cu Bosnia-Herțegovina și San Marino.
Florin Prunea: rezervă neutilizată
Liviu Ciobotariu: titular și integralist în toate cele patru partide
Ca o mențiune de final, Dinamo a avut doi fotbaliști străini în secolul 21 care au cochetat cu marele bal. Ze Kalanga a reprezentat naționala Angolei la Mondialul din 2006, apoi a aterizat în Ștefan cel Mare, iar Jaime Penedo a apărat poarta statului Panama la Mondialul din 2018 chiar din postura de jucător legitimat la Dinamo.
Lasa un comentariu