Deoarece noul format al competiției nu a dat rezultatele așteptate, numărul echipelor din Divizia Națională urma să fie redus după doar un sezon, de la 20, la 12, grupate într-o singură serie. Astfel, s-a decis crearea unui „turneu de calificare”, unde urmau să participe ocupantele locurilor 6-10 din fiecare serie, plus cele mai bune cluburi din seriile Diviziilor B.
Unirea Tricolor a fost învinsă în ultima etapă a „sezonului regular” de Phoenix Baia Mare, terminând seria I pe locul 6 și ratând astfel șansa de a se salva în mod direct.
Oborenii dispută două jocuri în acest sistem, contra celor de la Jiul Petroșani (2-0), și contra Tricolorului CFPV (1-1), ambele pe terenuri neutre. Ulterior, din motive pe care nu le-am putut identifica, se renunță la acest format și se merge către o dublă de baraj. Adversarul Unirii Tricolor urma să fie U.D. Reșița.


