Dinamo a încheiat sezonul pe locul secund la fotbal, confirmat după remiza din ultima etapă împotriva Științei Timișoara, dar a obținut două titluri importante la secțiile de baschet și volei.
Sub îndrumarea antrenorului Grigore Avachian, baschetbaliștii din Ștefan cel Mare s-au impus clar în campionatul național, cu 15 victorii din 16 etape.
Sportul Popular a publicat o ampla analiză a sezonului în numărul de 3 decembrie, alături de portretele jucătorilor campioni.
De cealaltă parte, ultimele etape ale campionatului național de volei, disputate în noua sală Floreasca, au confirmat primul titlu pentru Dinamo la această disciplină. Băieții antrenați de Gheorghe Constantinescu au avut victorii pe linie de-a lungul întregului sezon.
În mod similar, Eftimie Ionescu semnează o analiză amplă a întregului sezon, unde subliniază jocul eficient și compact al dinamoviștilor, care au cucerit meritoriu primul titlu din istorie la această disciplină.





