Suntem aici și vom mai fi

PRIMUL MECI AL NOULUI CLUB DINAMO BUCURESTI

Odată cu formarea noii echipe, Dinamo București trebuia să debuteze pe scena internațională, iar oportunitatea a venit pe 11 iulie 1948, odată cu turneul efectuat de clubul cehoslovac, SK Židenice (Brno).

Partida dintre cele două echipe s-a desfășurat pe Stadionul Giulești, și a fost câștigată de o manieră categorică de noul club bucureștean, scor 4-1, prin golurile lui Bartha (33’, 37’), Ozon (39’) și Petculescu (65’).

Din fericire, au fost surprinse imagini de la primul joc al echipei Dinamo, atât în revista Stadion, cât și în Realitatea Ilustrată. Putem remarca astfel și primele modele de tricouri.