Ultima etapă a Diviziei Naționale aducea față în față Dinamo B, clubul rebranduit al Ministerului de Interne, și AS Armata, clubul Ministerului Apărării, în ceea ce unii ar putea considera primul duel dintre Dinamo și Steaua. Dinamo București nu și-a asumat însă niciodată palmaresul sau rezultatele celor două cluburi istorice, indiferent dacă vorbim despre Ciocanul sau Unirea Tricolor.
Ca un paradox, acest joc s-a desfășurat chiar în casa celuilalt rival bucureștean, Stadionul Giulești.
Ecuația era simplă, Dinamo B avea nevoie obligatorie de victorie pentru a scăpa de retrogradarea directă, orice alt rezultat fiind similar cu prezența în Divizia B.
Prestația oborenilor nu a fost însă suficientă, meciul s-a terminat la egalitate, scor 2-2, astfel că Dinamo B a retrogradat în eșalonul secund, în timp ce AS Armata urma să evolueze într-un baraj de menținere.
Dinamo A a câștigat de o manieră categorică în ultima etapă contra Libertății Oradea, scor 5-0, și a terminat pe locul 8 al clasamentului.


