Sfârșitul lunii septembrie a programat etapa 16 din Divizia A, iar Dinamo ar fi trebuit să își dispute returul contra clubului militar CA Câmpulung Moldovenesc, una dintre revelațiile turului de campionat, ce a pierdut poziția de lider doar în etapa 11 după un eșec la Târgu Mureș.
Doar că pauza de vară dintre cele două părți ale campionatului a adus o decizie cel puțin bizară, aceea de a desființa complet clubul sucevean. Decizia a venit, bineînțeles, din partea Ministerului Apărării, cel care a decis să rămână cu o singură reprezentantă în campionat, cea din București. Gurile rele spun însă că oficialii militari s-au temut de faptul că sora mai mică din nordul țării ar fi putut amenința dominația campioanei en-titre.
Jucătorii au fost împrăștiați pe la echipele Diviziei A. Cei mai mulți au ajuns la CCA București, împreună cu antrenorul Francisc Ronnay, fostul mare atacant al Clubului Atletic Oradea din perioada interbelică, despre care Ioan Chirilă menționa într-una din cărțile sale că a fost primul tehnician care a pus în aplicare sistemul 4-2-4, popularizat mai târziu de naționala Braziliei.
CA Câmpulung Moldovenesc a rămas astfel ștearsă din clasamentul Diviziei A, fără alte consecințe asupra configurației campionatului intern. Sportul Popular a prezentat clasamentele intermediare de după fiecare etapă cu doar 11 cluburi în componență.


