Unirea Tricolor nu a avut un sezon remarcabil în Cupă, istoria reține însă o deplasare scurtă dar inedită a oborenilor, chiar în Velodromul din Șoseaua Ștefan cel Mare, pentru duelul contra celor de la Viforul Dacia. Clubul care evolua atunci în locul unde astăzi se află Stadionul Dinamo nu a reușit să opună rezistență, Unirea învingând clar cu scorul de 4-0.
Drumul a fost oprit de FC Ploiești, în faza sferturilor de finală.


